Grupul Citadel
CitadelKeeping an eye on the world changes
un proiect al Facultatii de Studii Europene

Despre Citadel

Înfiinţarea Grupului de Reflecţie şi Analiză Internaţională CITADEL de la Cluj, în primăvara lui 2013, a pornit uşor şi relaxat ca un exerciţiu intelectual de weekend, fiind o iniţiativă spontană a unor tineri specialişti în ştiinţe politice şi relaţii internaţionale, studii europene, studii americane, studii culturale şi economie internaţională din cadrul Facultăţii de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai. Destul de repede s-au alăturat dezbaterilor (aproape) lunare de la Citadel şi profesori ai altor facultăţi, departamente şi institute de cercetare, atraşi de ideea unui cadru generos de dezbatere şi reflecţie pe teme de pe agenda internaţională. Fără ierarhie, fără funcţii, fără organizare structurală, fără mize de putere, fără buget, fără ştampile sau birocraţie, fără liste de adeziuni şi cotizaţii. N-avem nimic de cerut şi nimic de împărţit. Tot ceea ce interesează sunt oamenii şi ideile lor, observaţiile fine şi abordările fundamentate ale tematicii din politica lumii. Aşteptăm lângă noi oameni instruiţi, indiferent de generaţie, care au ce spune în acest domeniu, oameni cu viziune, cu idei bune şi deschidere analitică largă şi, evident, cu interes profesional, cultural sau intelectual pentru politica şi economia internatională.
 


17 Noiembrie 2016. Uniunea Europeană între dezintegrare și reformare. Contribuția României la consolidarea construcției europene. Invitat special: E.S. Klaus Iohannis – Sala Jean Monnet, Facultatea de Studii Europene